Zilele trecute cand frunzaream cateva pagini de internet, am dat peste doua articole ceva mai vechi, asta si asta, datate 17 iulie 2015, respectiv 03 Aprilie 2015, scrise de catre nimeni altul decat Ben Bernanke, fostul presedinte al Federal Reserve System. Pentru o biografie mai pe larg a acestui economist, cine e interesat poate accesa articolul Wikipedia care acopera acest subiect. Articolele pe care tocmai le-am mentionat se concentreaza, in mare, pe critica politicii economice a Germaniei care, conform autorului, incurajeaza decalajul economic intre tarile Uniunii Europene. Sa vedem exact care este aspectul acestei politici care deranjeaza cel mai tare:
„In a slow-growing world that is short aggregate demand, Germany’s trade surplus is a problem. Several other members of the euro zone are in deep recession, with high unemployment and with no “fiscal space” (meaning that their fiscal situations don’t allow them to raise spending or cut taxes as a way of stimulating domestic demand). Despite signs of recovery in the United States, growth is also generally slow outside the euro zone. The fact that Germany is selling so much more than it is buying redirects demand from its neighbours (as well as from other countries around the world), reducing output and employment outside Germany at a time at which monetary policy in many countries is reaching its limits.”
Intr-un cuvant, Bernanke isi indreapta critica inspre abilitatea economiei germane de a fenta criza economica prin intermediul exporturilor. Dupa ce toata mass-media, prin intermediul economistilor invitati la diverse emisiuni sau care scriu analize prin presa de specialitate, pistoneaza ideea ca, pentru o tara oarecare, a avea un excedent comercial este minunat si ca acesta este semnul unei economii sanatoase, vine acum Helicopter Ben si ne spune ca e fix pe dos. Din fericire, nu trebuie sa ne batem capul prea mult si in propozitiile urmatoare vine si isi clarifica punctul de vedere: in conditiile unei cereri agregate reduse adica a unei piete globale stagnante, exporturile germane disloca exporturile altor state pe piata internationala. In plus, as adauga eu, mai pot avea si efectul suplimentar de a reduce cota producatorilor altor state de pe propria piata domestica. De exemplu, producatorii americani sau francezi pot fi in situatia de a pierde competitia cu cei germani atat pe piata internationala, cat si pe piata nationala. Atunci cand face aceste observatii, economistul american scoate in evidenta una dintre deficientele fundamentale ale sistemului de productie de tip capitalist si anume faptul ca economiile organizate conform acestui sistem pot obtine crestere economica si avea relatii non-antagonice doar atata timp cat piata este in expansiune si, as adauga eu, doar atata timp cat expansiunea este suficient de robusta incat sa permita tuturor economiiilor capitaliste sa isi vanda potentiala productie la asa-numitul pret de productie (1). In conditiile unei piete globale stagnante sau cu grad de expansiune extrem de redus, orice crestere a uneia dintre economii se va face pe seama contractiei altora. Asta este, de fapt, ceea ce il deranjeaza pe Bernanke: capitalistii germani pot produce marfuri de calitate la preturi mici, luand cote de piata „de la gura” capitalistilor de alte nationalitati, inclusiv americani. Si asa se transforma comertul liber, dintr-o chestie benefica tuturor actorilor implicati (2), intr-o ranga cu care economiile competitive le bat de le usuca pe cele care nu pot tine pasul cu ele. Solutia imediata a acestei probleme ar fi ca economiile care isi vad amenintata piata domestica sa instituie bariere tarifare care sa descurajeze importurile germane. Acest lucru este putin probabil sa se intample, pentru ca ar veni in conflict cu ideologia comertului liber si ar putea genera contramasuri din partea tarii vizate. Bernanke nu vede nimic in neregula cu politica „free trade” si, dupa parerea lui, problema competitivitatii crescute a Germaniei este ca, oarecum, triseaza beneficiind de pe urma unei monede euro subevaluate in raport cu celelalte monede de circulatie internationala. Daca nu ar exista moneda euro si marca germana s-ar afla inca in functiune, aceasta s-ar aprecia ca urmare a excedentului comercial si balanta comerciala s-ar echilibra. Acest punct de vedere nu este nou, regasindu-se si in reprosurile care se tot fac Chinei, anume ca aceasta isi devalorizeaza intentionat moneda pentru a creste competitivitatea exporturilor sale. Dupa parerea mea, Bernanke stie foarte bine ca legatura dintre balanta comerciala si moneda este incerta, dar foloseste argumentul pentru efect ideologic. Pentru remedierea situatiei existente sunt propuse si o serie de masuri, toate menite sa incurajeze redirectionarea productiei firmelor germane de la export catre piata interna. In aceasta nota sunt propuse inclusiv mariri de salarii pentru angajatii germani, in ideea ca acestea ar conduce la cresterea cererii agregate de pe piata interna si la cresterea potentialului de absorbtie a productiei de catre aceasta.
E amuzant sa vezi ca statele, ca si prietenii, se cearta de la bani. Cat e loc pentru toata lumea si piata globala e in expansiune, zambete si strangeri de mana peste tot. Cum incepe concurenta, naturala intr-o economie organizata dupa reguli capitaliste, sa-si faca simtita prezenta in mod acut, punand presiuni asupra profitabilitatii, cum incep acuzele de practici neloiale.
„Undoubtedly, Germany makes good products that foreigners want to buy. For that reason, many point to the trade surplus as a sign of economic success. But other countries make good products without running such large surpluses.”
„Nobody is suggesting that the well-known efficiency and quality of German production are anything other than good things, or that German firms should not strive to compete in export markets.”
Citind paragrafele de mai sus, dupa parerea mea, se poate simti agasarea lui Bernanke vis-a-vis de succesul economic al nemtilor.
Totusi, ca o observatie secundara, se pare ca situatia politica internationala recenta incepe sa fie un pic defavorabila pentru firmele germane orientate catre export. Cand spun asta ma gandesc la inrautatirea relatiilor dintre blocul tarilor NATO si Federatia Rusa pe fondul conflictului din Ucraina, ceea ce a condus la sanctiunile economice care au tras pe linie moarta, cel putin pentru moment, proiectul pentru un acord de comert liber „de la Lisabona la Vladivostok”, care parea ca se prefigureaza acum cativa ani. In locul unei zone de acces economic liber, unde companiile germane ar fi putut obtine profituri substantiale ca urmare a nivelului tehnologic si eficientei ridicate, exportatorii se confrunta cu contra-sanctiuni care le-au cauzat pierderi importante. Peste toate acestea se adauga si efectul scandalului emisiilor poluante de pe piata americana. Se pare ca SUA le pun bete in roate nemtilor cu fiecare ocazie pe care o prind. Sau e posibil sa fie doar o conjunctura nefericita…
Note:
1. in terminologia economica marxista, pretul de productie este pretul care permite realizarea de catre producatorii capitalisti a ratei medii de profit pe economie.
2. principalul pilon ideologic al promovarii comertului liber ca fiind benefic pentru toate statele implicate, indiferent de nivelul dezvoltarii lor economice, este teoria avantajului comparativ. Conform acestei teorii, fiecare natiune se specializeaza in producerea acelor marfuri (de ex. panza) in cazul carora, fata de alti producatori, beneficiaza de un cost de oportunitate mai mic. In limbaj economic, costul de oportunitate reprezinta valoarea celei mai bune dintre sansele sacrificate, la care se renunta atunci cand se face o alegere oarecare. In cazul panzei, de exemplu, costul sau de oportunitate este volumul din o alta marfa (sau marfuri), la care o tara trebuie sa renunte pentru a creste productia de panza cu inca o unitate. De aici rezulta ca tara A va avea un avantaj comparativ in productia de panza fata de o tara B, daca tara A va trebui sa renunte la un volum mai mic din o alta marfa (sau marfuri) pentru a creste productia de panza cu inca o unitate, comparativ cu tara B care ar trebui sa renunte la un volum mai mare din o alta marfa (sau marfuri) pentru a creste aceeasi productie de panza cu inca o unitate. Complicat? Poate doar un pic…
Prima varianta a acestei teorii a fost elaborata de catre economistul englez David Ricardo (1772 – 1823). Pentru ilustrarea efectelor avantajului comparativ, Ricardo considera ca exemplu comertul intre doua state, Anglia si Portugalia, care sunt angajate in productia a doua marfuri: panza si vin. Productia in cele doua state are eficienta diferita. Astfel, in Portugalia, productia anuala de vin necesita munca a 80 de oameni pe an, in timp ce pentru realizarea productiei anuale de panza este necesara munca a 90 de oameni pe an. Pe de alta parte, in Anglia, lucrurile stau un pic diferit. Aici, pentru realizarea aceleiasi productii anuale de vin este necesara munca a 120 de oameni pe an, in timp ce pentru realizarea productiei anuale de panza este necesara munca a 100 de oameni pe an. In acest caz, Portugalia are avantajul absolut in ambele ramuri de productie, reusind sa fie mai eficienta si sa utilizeze mai putina munca atat in cazul manufacturii de vin cat si de panza. In mod normal, daca ar fi vorba de doua firme competitoare pe aceeasi piata, cea mai putin eficienta ar fi nevoita, mai devreme sau mai tarziu, sa intre in faliment. Ricardo, prin intermediul teoriei avantajului comparativ, sustine ca acest lucru nu este neaparat adevarat in cazul relatiilor de comert exterior. Sa studiem un pic mai indeaproape aceste cifre. In ceea ce priveste productia anuala de vin, muncitorii portughezi sunt cu aproximativ 33% mai eficienti decat cei englezi. Decalajul de productivitate exista si in cazul productiei de panza dar, in aceasta ramura de productie, avantajul Portugaliei este de numai 11%. Daca am fi pusi in situatia de a face o planificare de tip socialist a economiei globale (compusa in acest caz ipotetic doar din economiile Portugaliei si Angliei) care sa maximizeze productia de panza si vin si sa asigure ocuparea intregii forte de munca de 390 de oameni, am putea repartiza productia de vin Portugaliei, in timp ce productia de panza ar fi repartizata Angliei. Anglia este inferioara ca productivitate Portugaliei in ambele ramuri dar, comparativ, diferenta este mai mica in cazul manufacturii de panza. Sa vedem care ar fi rezultatul acestei diviziuni a muncii: inainte de diviziune, Portugalia consuma anual productia de vin a 80 de muncitori si productia de panza a 90 de muncitori. Dupa diviziune, presupunand ca jumatate din productia de vin este trimisa Angliei si jumatate din productia de panza este trimisa Portugaliei, Portugalia consuma anual productia de vin a 85 de muncitori portughezi si productia de panza a 110 muncitori englezi. Consumul de vin al portughezilor creste cu 6.25% si cel de panza cu 11%. Desi productivitatea muncitorilor englezi este inferioara, cei 110 muncitori englezi, datorita minusului comparativ de productivitate de numai 11%, produc mai multa panza pe an decat cei 90 de muncitori portughezi cu productivitate mai ridicata. La randul ei, Anglia va consuma anual productia de vin a 85 de muncitori portughezi si productia de panza a 110 muncitori englezi. Datorita productivitatii ridicate a muncitorilor portughezi, consumul de vin al englezilor creste cu 6.25%, in timp ce consumul de panza creste cu 10% datorita faptului ca numarul de muncitori englezi angajati in productia de panza a crescut dupa diviziunea muncii de la 100 la 110 muncitori. Ca urmare, avantajul comparativ realizeaza distribuirea optima a productiei intre cele doua state si, astfel, de pe urma acestei solutii de organizare a productiei beneficiaza nu doar dezvoltata Portugalie ci si mai inapoiata Anglie. Toate bune si frumoase, dar cum economia globala nu functioneaza dupa o solutie de organizare socialista, nu exista nicio organizatie de planificare care sa propuna aceasta solutie de diviziune a muncii. Nu-i nimic, explica adeptii teoriei, exista un mecanism prin intermediul caruia, decalajele de productivitate de tipul celor existente in situatia ipotetica prezentata anterior, sunt anulate in mod automat si relatiile de comert exterior sunt echilibrate. Astfel, sa presupunem ca Anglia si Portugalia, ale caror economii se afla in conditiile din exemplul de fata, decid sa instituie intre ele un acord de comert liber. In prima faza, Anglia, din cauza diferentei de productivitate, va suferi un deficit comercial puternic, atat in ceea ce priveste comertul cu vin, cat si cel cu panza. Acest deficit are ca si consecinta devalorizarea monedei engleze in raport cu cea portugheza si preturile panzei si vinului produse in Anglia exprimate in moneda portugheza vor scade. Concomitent, preturile importurilor din Portugalia exprimate in moneda engleza vor creste. Acest lucru va continua pana cand Anglia recupereaza diferenta de competitivitate in ramura de productie unde decalajul este cel mai redus si, in acest caz, aceasta ar fi productia de panza. Imediat ce pretul panzei produse in Anglia scade sub cel al panzei produse in Portugalia, Anglia incepe sa exporte si balanta de comert exterior se echilibreaza. Odata cu aceasta echilibrare, devalorizarea monedei engleze se opreste, astfel ca Portugalia, datorita diferentei mari de productivitate, ramane mai competitiva in productia de vin. La final, in mod automat si fara nicio interventie, Anglia se specializeaza in productia de panza, in timp ce Portugalia se specializeaza in productia de vin, cu toate avantajele care ar decurge din aceasta solutie de diviziune a muncii, amintite mai sus. Daca vi se pare ca teoria avantajului comparativ e cea mai tare chestie pe care ati aflat-o in ultima vreme, trebuie sa trageti aer in piept si sa fiti pregatiti pentru o dezamagire. Nu e. E doar un instrument ideologic prin care statele capitaliste mature justifica indesarea pe gatul economiiilor mai putin dezvoltate a politicilor de tip „free trade”. In primul rand aceasta, ca orice teorie, are la baza o serie de ipoteze simplificatoare. Problema este ca, in cazul teoriei avantajului comparativ, aceste simplificari sunt atat de violente incat concluziile teoretice nu mai au nicio treaba cu realitatea. Aceste ipoteze, in mare, ar fi: imobilitatea internationala a capitalului si a fortei de munca, comertul exterior este, in esenta, un proces echilibrat, existand un mecanism automat care previne sau reduce dezechilibrele si utilizarea completa a factorilor de productie. Daca ne referim la prima ipoteza se poate spune ca nu exista niciun motiv logic sau justificare teoretica pentru care forta de munca si capitalul sa fie considerate imobile. Practic, aceasta ipoteza nu este o simplificare potrivita a realitatii, ci este chiar o distorsionare a acesteia. In ceea ce priveste mecanismul automat de ajustare a dezechilibrelor trebuie mentionat ca existenta acestuia este extrem de indoielnica. Legatura cauzala dintre balanta comerciala si aprecierea sau deprecierea monedei este departe de a fi dovedita. Acest argument se bazeaza pe teoria cantitativa a banilor care sustine neutralitatea monedei si care neglijeaza viteza de circulatie a banilor. In realitate, viteza de circulatie a banilor nu este constanta si banii nu sunt neutri, rolul lor fiind mai complex decat acela de a asigura circulatia marfurilor. Utilizarea lor ca mijloc de plata si de depozitare a averii sunt roluri aditionale cu impact semnificativ. Un alt aspect problematic este considerarea utilizarii complete a factorilor de productie (in principal capitalul si forta de munca). Aceasta ipoteza este necesara din perspectiva costului de oportunitate. Daca forta de munca nu ar fi utilizata complet, nu ar fi necesara alegerea unui bun care sa fie produs in dauna altuia si costul de oportunitate nu ar mai putea fi evaluat. Acestea ar fi doar cateva aspecte problematice ale acestei teorii a avantajului comparativ si ele sunt evaluate pe larg aici.
Sursele mentionate in cadrul acestei postari:
http://www.brookings.edu/blogs/ben-bernanke/posts/2015/07/17-greece-and-europe
http://www.brookings.edu/blogs/ben-bernanke/posts/2015/04/03-germany-trade-surplus-problem
http://blogs.wsj.com/economics/2011/05/23/currency-link-to-trade-balances-may-not-be-ironclad/
Dă clic pentru a accesa WEA-WER2-Schumacher.pdf
Omul de tinichea 