Acum vreo două săptămâni, în timp ce hoinăream fără țintă pe net, am dat peste un articol despre Cuba, scris de o bloggeriță relativ cunoscută, în care aceasta își prezenta impresiile cu care a rămas dupa vizita în insulă. Deși scriitura era plină de cuvinte pozitive la adresa acestei mici țări și a locuitorilor ei, bineînțeles că nu putea lipsi înfierarea regimului comunist care condamnă poporul cubanez la sărăcie, într-o țară unde se pot încă vedea vestigiile unor vremuri mai bune. Trebuie să recunosc ca în primele secunde după ce am dat cu ochii de aceste afirmații, tensiunea mi-a crescut brusc și m-am întrebat retoric-răstit cum p naiba poate să scrie cineva aiurelile astea. Tot bombănind de unul singur, mi-am dat seama că, de fapt, nu e în totalitate vina ei și m-am calmat. Așa cum familia de portughezi cu care m-am întâlnit acum vreo doi ani în Brazilia era sincer convinsă că toți românii sunt niște țigani nespălați și analfabeți (stereotipurile rasiste sunt la modă în Europa de Vest) pentru că așa li s-a repetat non-stop la televizor, tot așa, bănuiesc, și autoarea articolului, sub bombardamentul mediatic formidabil al mass-mediei aliniate intereselor SUA, și-a format o imagine distorsionată despre mica republică aflată la confluența Mării Caraibelor, Golfului Mexic și a Oceanului Atlantic. Ca urmare, am intervenit cu un comentariu în care am încercat să corectez această percepție greșită. Abordările de acest gen la adresa Cubei sunt larg răspândite, în condițiile în care foarte puține persoane fac efortul de a se informa mai pe larg asupra subiectului. Acesta mi s-a părut suficient de important încât să merite o expunere mai detaliată, printr-un articol la gazeta asta de perete electronică pe care o poluez cu pro-comunismele mele.
Mai întâi despre vremurile mai bune, de dinaintea Revoluției Cubaneze. În această perioadă de succes, țara era condusă de un anume Fulgencio Batista, un dictator întreprinzător care, văzînd că e pe cale de a pierde alegerile prezidențiale din anul 1952, a decis să sară peste pasul ăsta neplăcut și să conducă o lovitură de stat militară. Inițiativa asta originală i-a permis să preia puterea fără a mai deranja inutil poporul cu mersul la vot. Odată instalat la conducerea țării, Batista a suspendat constituția în vigoare la acel moment și, împreună cu ea, o întreagă serie de libertăți civice, inclusiv dreptul muncitorilor la grevă. După ce le-a arătat cetățenilor cine e șeful, proaspătul dictator s-a aliat rapid cu oligarhia latifundiară și cu mafia americană, aceasta din urmă reușind să creeze în Cuba un adevărat paradis economic al crimei organizate, structurat pe trei mari ramuri de activitate: prostituția, traficul cu stupefiante și jocurile de noroc. La urma urmei, mafioții sunt și ei capitaliști și apreciază o oportunitate bună de a face afaceri, cu precizarea că în cazul lor, activitățile economice pe care le prestează sunt ilegale. Altfel, goana după profit și modul de lucru sunt asemănătoare, până la un punct, cu cele ale capitaliștilor care operează în legalitate. Corporațiile multi-naționale americane nu au fost nici ele uitate, astfel că o parte importantă a economiei insulei era în proprietatea acestora. În cadrul unui discurs din anul 1960, un JFK ipocrit caracteriza astfel situația:
Secondly, in a manner certain to antagonize the Cuban people, we used the influence of our Government to advance the interests of and increase the profits of the private American companies, which dominated the island’s economy. At the beginning of 1959 U.S. companies owned about 40 percent of the Cuban sugar lands – almost all the cattle ranches – 90 percent of the mines and mineral concessions – 80 percent of the utilities – and practically all the oil industry – and supplied two-thirds of Cuba’s imports.
De ce ipocrit? Dacă citiți discursul veți vedea ca președintele american nu avea o problemă cu exploatarea micii țări insulare în sine, ci cu faptul că nu se depuseseră eforturi pentru a o pune într-o lumina pozitivă în ochii poporului cubanez, fapt ce a cauzat intensificarea sentimetului anti-american și a favorizat ascensiunea comuniștilor. Dar divagăm… înapoi la Batista.
Pentru că cetațenii Cubei nu prea erau de acord cu stilul de conducere al acestuia, guvernarea a fost marcată de revolte, toate reprimate violent cu ajutorul financiar, militar și logistic al Statelor Unite ale Americii, lucru recunoscut de altfel și de către JFK în discursul său amintit mai sus. Pentru a-și asigura obediența populației, Batista a instaurat cenzura asupra mijloacelor de comunicare și a recurs la un amplu program de violențe, inclusiv torturi și execuții publice, care a condus la moartea a mii de oameni. Acesta este, în câteva cuvinte, ”regimul mai bun” ale cărui urme le găsesc și astăzi diverși turiști nedocumentați care hoinăresc prin Havana. Toate informațiile de mai sus sunt extrem de ușor de găsit, totul e să vrei să vezi dincolo de aparențe.
În ceea ce privește embargoul economic impus Cubei de către Statele Unite, efectele sale au fost devastatoare, mai ales în perioada de după dezintegrarea Uniunii Sovietice. Costul final al acestuia este de aproximativ 117 miliarde de dolari, iar dacă se ia în considerare și deprecierea monedei americane față de prețul internațional al aurului, suma ajunge undeva la 1.1 trilioane dolari. Dacă până în 1990 efectele sancțiunilor economice erau diminuate cu ajutorul sovieticilor, ulterior, mica națiune insulară a trebuit să se descurce de una singură. Ce a urmat poartă denumirea de ”Periodo especial” (perioada specială), o perioadă de lipsuri acute care a necesitat o reorganizare profundă a economiei cubaneze pentru a putea asigura supraviețuirea locuitorilor acestei țări. Singurele aspecte pozitive al acestei perioade sunt scăderea semnificativă a bolilor cardiovasculare ca urmare a scăderii drastice a obezității și dezvoltarea unui sistem de agricultură organică, ca alternativă la agricultura industrială practicată pe scară largă în întreaga lume.
Un raport prezentat la finalul lui 2015 de către ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, arată că, în ciuda promisiunilor de detentă venite dinspre partea americană, embargoul continuă să fie din ce în ce mai sever, în special în zona financiară. Raportul detaliază atât aparatul legislativ complex care reglementează sancțiunile economice, cât și efectele pe care acestea le au asupra economiei Cubei. Deși, teoretic, legislația se aplică doar în cazul persoanelor fizice sau juridice aflate sub jurisdicția legilor SUA, în practică, acestea au la dispoziție pârghiile necesare pentru a constrânge toate entitățile economice cu expunere pe piața americană să urmeze linia impusă de ele. Astfel, pe 12 martie 2015, banca germană Commerzbank a fost amendată cu 1.45 miliarde de dolari pentru că a permis derularea de tranzacții financiare în favoarea unor state aflate sub embargo, printre care și Cuba. Ca urmare a acestei penalizări, fondurile cubaneze depozitate în conturile acestei bănci au fost înghețate, fără nicio modalitate de a fi redirecționate către țara de origine, din cauza refuzului băncilor europene de a procesa aceste transferuri. Teama instituțiilor financiare de penalizările americane este atât de mare, încât, conform raportului menționat mai sus, Cuba are dificultăți până și cu transferurile de bani menite a finanța cheltuielile curente ale ambasadelor sale din străinătate. Situația este gravă și în domeniul medical unde doctorii cubanezi sunt puși în imposibilitatea de a-și trata pacienții la standarde moderne. Pentru cei care suferă de artrită reumatoidă, una dintre soluțiile de tratament este înlocuirea articulației afectate cu una artificială. Piața acestor tipuri de dispozitive medicale este dominată de către firmele americane, astfel că ele sunt practic indisponibile pentru cetățenii cubanezi care au nevoie de ele. Un alt exemplu este toxina botulinică, remediu pentru o serie de boli neurologice, care este produsă de o firmă americană sub denumirea comercială ”Botox”. Deși în acest caz Botox este disponibil și via o a treia țară, adaosul comercial și cheltuielile de transport conduc la mai mult decât dublarea prețului final al produsului. Și exemplele din acest sector pot continua cu obținerea extrem de dificilă a pieselor de schimb pentru dispozitivele de imagistică medicală și a licențelor pentru sistemele de operare Microsoft care vin instalate pe calculatoarele care controlează aceste dispozitive sau cu necesitatea de a trimite mostre pentru analize genetice la laboratoare din afara țării, cu costuri suplimentare. Și așa mai departe. Pentru o informare completă, aruncați o privire pe raportul menționat mai sus. Poate ar mai trebui menționat că sunt situații în care aceste sancțiuni frizează ridicolul, cum ar fi cazurile în care sportivii cubanezi nu își pot ridica banii câștigați în cadrul unor competiții internaționale, pentru că ei au fost depuși de către organizatori într-o bancă americană, care refuză să facă plățile către beneficiari. Din 1992 încoace, Adunarea Generală a Națiunilor Unite tot emite rezoluții prin care condamnă embargoul economic asupra Cubei, ultima fiind adoptată în octombrie 2015 cu o majoritate covârșitoare de 191 de voturi pentru și 2 împotrivă (SUA și Israel). Bineînțeles, aceste rezoluții sunt ”non-binding”, ceea ce înseamnă că SUA le pot ignora cu seninătate, dar majoritatea clară cu care se votează în favoarea ridicării embargoului arată că aceste sancțiuni sunt considerate de către comunitatea internațională ca fiind nefondate. De altfel, ca fapt divers, scopul adevărat al acestui război economic este indicat într-o adresă datată 6 aprilie 1960, adresată lui Roy Rubottom Jr., asistent al Secretarului de Stat al SUA, cu competență în relațiile inter – americane, trimisă de către adjunctul său, cu următoarele recomandări:
…every possible means should be undertaken promptly to weaken the economic life of Cuba. If such a policy is adopted, it should be the result of a positive decision which would call forth a line of action which, while as adroit and inconspicuous as possible, makes the greatest inroads in denying money and supplies to Cuba, to decrease monetary and real wages, to bring about hunger, desperation and overthrow of government.
Scurt, concis, la obiect. Din nefericire pentru politicienii americani, Fidel Castro și gruparea revoluționară condusă de el s-au dovedit a fi niște oponenți extrem de rezilienți și abili, astfel încât toate încercările de a forța schimbarea de regim au eșuat lamentabil. Ceea ce se pare că nu îi descurajează niciun pic pe americani care, probabil, vor insista cu embargoul până ce ultimul participant direct la Revoluția Cubaneză își va da obștescul sfârșit.
Omul de tinichea 